Politici de screening in cancerul de san si cancerul de col uterin

Ce este screeningul?

Screening-ul reprezinta o investigatie sau un grup de investigatii practicat la scara larga in masa populationala aparent sanatoasa, fara simptomatologie specifica, in vederea diagnosticarii precoce a diferitelor leziuni, in special canceroase,  dar si a unor leziuni precanceroase, conducand la depistarea in stadii incipiente a bolii neoplazice, cand exista un potential crescut de vindecare completa.  

Trepiedul clasic de screening in cancerul de san este reprezentat de examenul clinic, ce include examinarea si autoexaminarea periodica a sanului cu scopul de a descoperi eventualii noduli mamari, a unor secretii mamelonare neobisnuite, care de asemenea trebuie completat cu un examen mamagrafic periodic, incepand de la varsta de 40 de ani, repetabil la interval de 2-3 ani si, ulterior, pentru descrierea de finete a unor leziuni incerte, realizarea unui examen RMN al sanului. Totusi, inclus in aceasta schema de screening ar trebui sa fie si examenul echografic al glandei mamare, test neinvaziv, repetabil ori de cate ori este nevoie, efectuat fara nicio restrictie, la orice varsta si fara repercursiunile examinarii mamografice. Justificarea interdictiei de a efectua mamografie la femeia sub 40 ani consta in faptul ca expunerea la radiatii ar putea conduce la initierea unui focar neoplazic mamar. Daca rezultatele testarii screening conduc catre o leziune suspecta, atunci aceasta trebuie obligatoriu biopsiata, fie prin punctie, fie prin excizie chirurgicala pentru a avea certitudine histo-patologica. In cazul descoperirii unor leziuni cu risc scazut de neoplazie, acestea vor fi monitorizate periodic, din 6 in 6 luni, cu posibilitatea administrarii unei terapii adecvate medicamentoase. O atentie deosebita trebuie acordata pacientelor cu zestre genetica familiala incarcata, cu neoplazii de san la mama sau bunica, precum si celor care au dezvoltat de-a lungul vietii o alta neoplazie genitala sau non-genitala.

In ceea ce priveste cancerul de col uterin, screeningul este mai invaziv necesitand un examen genital asociat cu prelevarea obligatorie a unui test Papanicolau, ce furnizeaza date despre biologia celulara a cervixului, incadrand pacienta in diverse clase de risc. Varsta de la care se recomanda aceste teste de screening ar fi in jur de 30 de ani, dar teoretic ele ar putea fi efectuate dupa inceperea vietii sexuale active, fiind binecunoscuta implicarea majora in aparitia cancerului de col a contaminarii cervicale cu HPV (Human papillomavirus), transmis pe cale sexuala. Prezenta infectiei cu HPV impune realizarea unei fenotipari virale deoarece nu toate tulpinile HPV au potential oncogen. Orice leziune a colului depistata la examenul genital impune obligator realizarea unei colposcopii de diagnostic, urmata de prelevare de tesut prin chiuretaj bioptic sau excizie chirurgicala limitata. Nu orice leziune a colului, in contextul unei infectii HPV prezente necesita chirurgie, existand tratamente locale si generale cu efect antiviral si de crestere a imunitatii organismului. De asemenea, monitorizare mai atenta necesita pacientele cu risc crescut si anume: nasteri multiple, fumatoare, cu tratamente anticonceptionale, imunodeprimate.  

Practic, medicul de familie ar trebui sa aiba obligatia sa realizeze primul pilon in protocolul de screening, si anume examinarea clinica a pacientelor, urmand ca ulterior sa vegheze la completarea pasilor de evaluare prin urmarirea rezultatelor de la echografie, mamaografie sau citologie vaginala. Aceste obligativitati ar fi necesar sa fie stipulate in directivele de screening ale Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, chiar impuse si conditionand calitatea de asigurat a pacientilor pentru o garatie suplimentara a indeplinirii acestora. Actualmente, realizarea screeningului este dependentă de programele derulate de Ministerul Sanatatii prin diferite centre oncologice din tara, cu transparenta si eficacitate nu foarte crescuta. De asemenea, screeningul este puternic corelat cu educatia medicala a pacientelor, un rol important avand si medicii de diverse specialitati ce interfereaza cu pacientele si care pot pleda pentru necesitatea sa. Putem concluziona ca avem in momentul actual  un screening “nu populational, ci mai degraba personal”.   

Rezultatele unui screening corect ar putea fi situate pe mai multe paliere. In primul rand descoperirea leziunilor neoplazice in stadii incipiente, relativ asimptomatice cu potential mare de vindecare completa. Acest fapt se va oglindi si in starea de sanatate a femeilor, pe de o parte, dar si in reducerea semnificativa a cheltuielilor alocate fiecarui caz oncologic in parte, tratat radical poate de la debut. In al doilea rand, screeningul ar putea reduce incidenta cancerului prin depistarea de leziuni precanceroase, ce pot beneficia de tratament in aceste stadii, lucru reflectat de asemenea in starea de sanatate a populatiei si cheltuielile Casei Nationala de Asigurari de Sanatate, acordandu-se rolul meritat, important, necesar si, din pacate, mai putin sustinut in Romania, al medicinei de preventie si profilaxie in cancer.