Mihaela Sofrone, 39 de ani

Mihaela SofroneAveam 31 de ani cand am constatat ca am un nodul la san. Am mers imediat la medic si mi s-a spus ca am un fibroadenom mamar. Pentru a confirma diagnosticul, am mers si la un al doilea medic, fara sa-i spun ca mai fusesem in prealabil la un consult. Ambi mi-au spus acelasi diagnostic si mi-au dat cam aceleasi repere. Era un nodul benign. Recomandarea unuia dintre medici a fost sa il operez, iar a celuilalt a fost sa consult un oncolog pentru orice eventualitate. Am discutat cu al treilea medic, medicul meu ginecolog, care mi-a zis sa stau linistita ca nu e cazul sa merg la oncolog. Erau doi medici care ma linisteau si unul care imi ridicase un semn de intrebare. Am hotarat atunci din teama si din cauza faptului ca eram foarte ocupata sa aman investigatiile suplimentare si sa revin peste 6 luni la control pentru repetarea ecografiei si pentru a vedea daca s-a modificat ceva. Nu au apucat sa treaca cele 6 luni pentru ca dupa 3 luni si jumatate a inceput sa sangereze pe mamelon. Sangerarea putea fi si cauza unei patologii benigne, insa era clar semnul unei patologii asupra careia trebuia sa se intervina urgent.

“Mi-am zis ca este o problema ca oricare alta, care se rezolva intr-un interval de timp limitat”

Am mers la un medic oncolog si mi s-a spus ca indiferent de natura nodulului respectiv, interventia chirurgicala este iminenta. Am facut cateva investigatii inainte, care nu au indicat ceva grav. In urma interventiei chirurgicale de sectorectomie, mi s-a scos nodulul si o parte din tesutul din imprejurimile sale. Dupa interventie, s-a constatat ca existau si celule canceroase. Acesta a fost momentul critic, in care m-am confruntat cu o realitate pe care, evident, nu mi-am dorit-o si in care nu ma regaseam pentru moment. Din fericire pentru mine, am fost tratata de medici care au stiut sa imi transmita nota optimista din toata aceasta poveste. Unul dintre ei, caruia ii povestisem ca vreau sa plec la studii in strainatate si ca imi facusem deja planul de plecare, mi-a spus ca e OK, dar ca va trebui sa aman un an plecarea si sa urmez tratamentul pentru rezolvarea acestei situatii, dupa care voi avea tot timpul din lume sa fac ceea ce-mi doresc. Cand mi s-a spus ca trebuie sa imi intrerup planurile pentru un an, pur si simplu m-am setat pe ideea ca este o problema ca oricare alta, neplacuta, care poate aparea in viata, dar ca se va rezolva intr-un interval de timp limitat. Asta a fost poate marea mea scapare. Daca nu ar fi pus problema asa, nu sunt sigura ca as fi gasit resursele sa ma mobilizez si sa ma axez pe aspectele pozitive ale acestei experiente. Dupa ce am analizat trecutul si am incercat sa conturez niste cauze, mi-am dat seama ca o perioada foarte lunga de timp, inainte de povestea asta, fusesem nemultumita de viata si de tot ce mi se intampla. Eram foarte stresata, obosita si centrata pe negativ. In contextul acesta, nu stiu daca as fi facut fata bolii, dar modul in care a pus medicul problema mi-a dat aripi.  

La cateva zile dupa ce am primit vestea, m-am trezit la realitate si mi-am dat seama ca este o treaba serioasa. Evident ca am plans si m-am intrebat la fel ca orice alta persoana de ce a trebuit sa trec si prin asta. Insa am trecut peste faza de negare mai usor. Am acceptat problema si am fost deschisa spre tot ce mi se recomanda sa fac astfel incat sa rezolv cat mai repede aceasta situatie. Sunt unele persoane care stagneaza destul de mult in perioada de negare ceea ce, intr-un fel, este normal. Insa cu cat se lungeste mai mult perioada de negare, cu atat dauneaza mai tare.

Medicii mi-au recomandat sa fac chimioterapie, dupa care mi s-a indicat pentru o siguranta mai mare sa accept mastectomia. Am facut patru serii de chimioterapie, pe care nu le-am suportat foarte greu. Mi-am propus sa fiu deschisa si in aceasta privinta si am incercat sa fiu atenta cu tot ce mi se recomanda, am incercat sa cooperez cu medicii si atunci a fost in regula, nu a fost nici foarte usor, dar nici foarte greu. Dupa cele patru serii de chimioterapie a urmat a doua interventie chirurgicala: mastectomia.

Nu am beneficiat de pregatire psihologica niciodata

Medicul care m-a operat mi-a spus ca va incerca sa faca interventia in asa fel incat ulterior sa pot face o reconstructie mamara. I-am spus ca nu ma intereseaza acest aspect. Eram foarte hotarata sa termin odata capitolul asta din viata mea si nu voiam sa ma mai gandesc la alte interventii, la alte complicatii. Voiam sa stiu ca sunt vie, sanatoasa si ca am liniste. Atunci consideram ca nu e un aspect important. Aveam deja un copil, eram casatorita, consideram ca relatia mea cu sotul nu se bazeaza pe acest amanunt. Nu m-a interesat acest aspect foarte mult pana in momentul in care am divortat. Relatia cu fostul sot a avut dificultatile ei si inainte, insa problemele s-au accentuat dupa operatie. Nu stiu daca lipsa sanului a influentat despartirea noastra, insa ea s-a intamplat la doi ani dupa mastectomie.

Dupa mastectomie, s-a constatat ca intrasem in remisie totala si ca nu mai sunt urme de celule canceroase. Cu toate acestea, medicul care m-a operat a insistat sa mai fac doua serii de chimioterapie ca sa fim siguri. Le-am facut si, in sfarsit, dupa ultima serie de chimioterapie m-am simtit eliberata. Atunci cand medicii mi-au spus ca nu mai exista celule canceroase m-am simtit norocoasa.

Nu stiu de ce nu iti spune nimeni despre starile depresive care insotesc cancerul de san

Problema despre care nu vorbeste nimeni in perioada procesului de interventie medicala este ca ulterior se instaleaza pe de o parte linistea si eliberarea mult asteptata, iar pe de alta parte apar  temerile recidivei. Din nefericire, la mine s-au declansat destul de repede starile depresive despre care, de asemenea, nu mi-a spus nimeni inainte. Nu stiu de ce nu iti spune nimeni despre depresia ce insoteste cancerul de san. Poate pentru ca nu intra in zona de interventie medicala si poate pentru ca nu exista, cel putin atunci, o echipa pluridisciplinara care sa se ocupe de aceast aspect. Pe langa faptul ca nu eram pregatita, confruntarea cu depresia a fost destul de urata si greu de suportat. Eu am plecat din tara la doua saptamani dupa ultima serie de chimioterapie, insa acolo, in loc sa ma simt foarte bine si sa ma bucur de rasfatul prietenilor mei, am inceput sa traiesc aceste stari pe care nu le puteam controla si care imi erau straine. Aveam senzatia ca mi-a paralizat toata latura afectiva: nu-mi placea si nu-mi displacea nimic, nu ma interesa nimic si pe langa asta ma bufnea plansul din orice. Nu era un plans cauzat de o nemultumire, ci se intampla pur si simplu, din cele mai nesemnificative motive. M-am speriat foarte tare atunci pentru ca am crezut ca innebunesc. La vremea aceea nu stiam foarte multe despre depresie si as indrazni sa spun ca nici in Romania nu exista o preocupare majora in acest sens. Prietenii mei s-au interest mai mult despre acest aspect si am aflat ca depresia se instaleaza aproape in toate cazurile dupa terminarea tratamentului, pe de o parte din cauza efectelor adverse ale tratamentului medicamentos, iar pe de alta parte din cauza efectelor psihologice pe care le aduce cu sine intreaga experienta. In toata perioada bolii, iti analizezi viata si te gandesti la ceea ce ai facut si la ceea ce nu ai facut. Te invadeaza o serie de temeri, de remuscari, de refulari. Aceasta avalansa din toate partile, te dezechilibreaza. Asa ca atunci cand termini cu partea medicala, constientizezi mai mult dezechilibrul pe partea emotionala.

In toata perioada bolii, am invatat sa ma bucur de viata

M-am intors in Romania si am incercat sa cer ajutor in acest sens. Am gasit un psiholog, dar cu care am constatat ca nu sunt compatibila, asa ca dupa cateva sedinte am renuntat si am inceput sa ma tratez singura. Am reusit sa fac acest lucru datorita pregatirii mele profesionale de pana atunci si cu ajutorul formarilor ulterioare. Dar daca pregatirea mea n-ar fi fost conexa psihologiei, recuperarea ar fi fost mult mai grea si cu pierderi foarte mari, pentru ca si asa a fost destul de greu. Dupa ce m-am reechilibrat din punct de vedere psihologic, a urmat divortul care m-a destabilizat din nou. A trebuit sa reconstruiesc tot ce reusisem sa cladesc pana atunci. Din fericire, sunt o persoana forte ambitioasa si simt nevoia sa ma dezvolt permanent. Daca cineva sau ceva mi-ar lua asta, n-as mai avea motivatia de a trai. Dupa divort mi-am continuat studiile cu un program de master si am facut un doctorat. Amintesc de acest lucru pentru ca este important ca cei ce care trec prin experienta aceasta sa inteleaga ca poti sa te implicit in tot ceea ce consideri ca iti face bine sa te dezvolti. Pe mine acest lucru m-a ajutat foarte mult in autovindecarea pe plan psihologic.

Pe de alta parte, in toata perioada bolii, am invatat sa ma bucur de viata. A fost o perioada frumoasa cu toate ca aveam niste stari fiziologice care imi dadeau batai de cap, in perioada aia simti ca nu mai ai nimic de pierdut. Iar daca nu mai ai nimic de pierdut, iti permiti in sfarsit sa te relaxezi si sa te bucuri de lucruri pe care inainte nu le apreciai. Imi aduc aminte de o zi din perioada cand faceam tratamentul in care stateam in statie, iar autobuzul nu mai venea. Eram atat de relaxata si ma uitam la niste aranjamente florale de pe mijlocul strazii. Mi-am dat seama in momentul acela ca pana atunci nu vasuzem acele lucruri. Inainte stateam in statie si ma uitam tot timpul la ceas si dupa autobuz, framantandu-ma ca trebuie sa astept si ca o sa intarzi. De parca daca faceam toate aceste lucruri timpul ar fi trecut mai repede sau autobuzul ar fi venit mai curand. Atitudinea este un act de vointa si fiecare putem sa alegem atitudinea pozitiva sau pe cea negativa fata de o situatie. Eu atunci am ales atitudinea pozitiva pentru ca si-asa toata viata o alesesem pe cea negativa. Si m-a ajutat.

In final, doresc sa atrag atentia asupra a doua aspecte importante:

Viata inainte de cancerul de san. Orice femeie se confrunta la un moment dat cu aparitia nodulilor, care sunt de diferite tipuri: unii apar din cauza dezechilibrelor hormonale si dispar la scurt timp dupa aceea, insa altii se mentin o perioada mai lunga de timp. Sfatul meu este sa nu ii ignorati si sa mergeti la medic sa ii investigati. Daca medicul va sugereaza operatia, chiar daca vi se pare ca este vorba despre un nodul de mici dimensiuni, atunci ascultati-l! Interventia chirurgicala asupra sanului si a diferitelor formatiuni din zona aceasta este extrem de usoara, fara dureri postoperatorii si va poate scuti de o multime de neplaceri ulterior.

Viata dupa cancerul de san. Cancerul de san este un tip de cancer mai special decat alte forme, iar consilierea psihologica este foarte importanta. Si asta deoarece aceasta forma de cancer afecteaza imaginea de sine, zona vulnerabila a feminitatii si, in plus, este si vizibila. Toate acestea in contextual in care in societatea actuala perfectiunea sanilor reprezinta una dintre valorile cautate la o femeie. Nu ignorati nevoia consilierii si nu lasati ca efectele traumei sa treaca „cu timpul”, pentru ca nu trec de la sine. Apelati si folositi orice oportunitate de interventie in acest sens. De asemenea, consilierea si grupurile de suport pe tema dezvoltarii post-trauma va vor ajuta sa va reintegrati in viata de zi cu zi si sa descoperiti modalitati de dezvoltare, pentru ca a doua sansa la viata poate sa aduca adevarata viata.
PlanetaRoz.ro este o platforma online prin care Asociatia M.A.M.E. ofera suport si consiliere persoanelor diagnosticate cu cancer de san din Romania. Sfaturile, opiniile, sugestiile si orice alte informatii disponibile pe site-ul www.planetaroz.ro au doar scop informativ si educational. Ele NU au rolul de a substitui controlul medical si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.
Asociatia M.A.M.E. este o organizatie nonprofit infiintata in aprilie 2009 de Maria Culescu, fost bolnav de cancer. Scopul asociatiei este acela de a veni in sprijinul pacientilor diagnosticati cu cancer din Romania, in special copii.
Mai multe detalii referitoare la activitatea derulata de Asociatia M.A.M.E. si la rezultatele obtinute de-a lungul timpului va rugam accesati: www.asociatiamame.com sau www.facebook.com/AsocMAME
Asociaţia M.A.M.E., CUI: 25454339
Adresa: Str. Elena Clucereasa nr. 49A,
Bucureşti, Sector 1, Cod Postal: 011551
Mobil: 0734.949.281 Tel fix: 021.315.01.89 
Fax 031.814.67.08/
e-mail: office@asociatiamame.com
Banca Transilvania SA, Sucursala Iancului
Cont RON: RO03BTRL04401205N75044XX
Cont EUR: RO75BTRL04404205N75044XX
Consiliere Online
© Copyright 2014 Asociatia M.A.M.E. Toate drepturile rezervate.
United Kingdom Bookmaker CBETTING claim Coral Bonus from link.