Geta Tolbaru, 48 de ani, Mioveni

Geta TolbaruCalvarul a inceput in august 2009. In timp ce imi examinam sanii, am descoperit un mic nodul la sanul drept. Mai citisem despre cancerul de san, eram cat de cat informata si mi-am dat seama ca e ceva in neregula. Am mers sa fac mamografie si acolo doctorita mi-a spus ca ceva nu este in regula. Pana atunci nu mai facusem o mamografie. Am mers la Spitalul Municipal, la Bucuresti, iar medicul de acolo mi-a spus ca imi va face o mica incizie si ca spera sa nu fie ceva grav. Din pacate, a fost grav...canceul de san era in stadiul II. M-am trezit dupa operatie la ATI si mi-am dat seama ca nu mai am un san. Eram disperata pentru ca am inteles ca sunt condamnata pentru ca am cancer de san si ca incepe o lupta grea. Primele momente au fost de disperare. Pamantul imi fugea de sub picioare, nu stiam ce ma asteapta, stiam ca va fi ceva cumplit si ma gandeam la moarte. Dupa operatie, in salon, vorbeam, dar nu eram coerenta, membrii familiei erau si ei ingroziti, nu stiau cum sa se poarte cu mine. Sunt momente foarte grele prin care treci la inceput oricat ai fi de pregatit si de informat.

“Nu am avut acces la niciun fel de consultatie psihologica”  

A trebuit sa ma descurc singura pentru ca nu am avut acces la niciun fel de consultatie psihologica. Am suferit foarte mult din aceasta cauza si nici acum nu stiu de ce in Romania nu se pune accent pe consilierea psihologica pentru ca acesta este primul pas care ar trebui facut in tratarea cancerului de san.

In schimb, m-am apropiat foarte mult de divinitate si m-am rugat la Dumnezeu sa ma ajute sa trec si peste asta. M-a ajutat foarte mult pentru ca mi-a dat forta, care m-a ajutat sa intru in lupta. Dupa operatie, mi-am dat seama ca nu acesta era finalul luptei cu cancerul de san si ca aveau sa urmeze citostaticele si radioterapia.

Norocul meu a fost...daca pot spune ca exista noroc in asa ceva, ca am descoperit la Spitalul Coltea un colectiv de medici extraordinari condusi de dr. Abel Ciprian si format din dr. Patru Raluca, dr. Oana Mesinski, dr. Moise Iuliana. Am ajuns acolo cand nu stiam prea multe despre boala si au fost pentru mine ca niste ingeri salvatori. Au fost atat de umane si m-au ajutat atat de mult ca altfel am inceput sa fac citostatice. A fost totusi un pas greu pentru ca fiind femeie, dupa ce m-am confruntat cu pierderea sanului, acum trebuia sa duc lupta si cu caderea parului. Si nu e usor, chiar daca asa poate parea din afara. Am suportat si chimioterapia, desi sedintele sunt foarte greu de suportat din cauza reactiilor adverse. Incerci sa salvezi ceva si distrugi aproape tot organismul. Au fost sase sedinte de chimioterapie, dupa care am inceput radioterapia. Eu, nefiind din Bucuresti, a trebuit sa stau internata in spital o luna si jumatate si mi-a fost foarte greu. Oricat ar vrea familia sa te ajute, nu isi pot lasa toate celelalte obligatii ca sa stea langa tine. Veneau la mine, au fost alaturi de mine, m-au sprijinit, dar in cele mai mult momente, noi cei din provincie, suntem singuri.  

Dupa radioterapie am inceput tratamentul hormonal, cu Tamoxifen. Am sperat in sufletul meu sa se termine, dar din pacate lupta nu se termina niciodata pentru ca oricand poate reaparea cancerul de san. Tot timpul traiesti cu gandul ca poate reaparea, chiar si noaptea cand te culci, te gandesti ca a doua zi s-ar putea sa primesti o veste proasta.

”Intotdeauna am crezut ca eu pot sa inving boala asta”

Eu am fost o fire optimista si intotdeauna am crezut ca voi invinge in lupta cu cancerul de san. Mi-am spus ca trebuie sa fac ceva, sa ma imprietenesc cu boala, sa discut cu ea, sa se termine odata, sa nu mearga mai departe.

Au urmat 3 ani cu terapie hormonala cu Tamoxifen, dupa care la un control periodic, am aflat ca, de fapt, am recidiva pulmonara. In momentul acela, am avut iarasi un soc si am intrat in depresie, ceea ce a facut ca lupta sa devina si mai grea. Am plans, m-am certat cu mine, cu Dumnezeu, cu toata lumea. Dupa ce m-au durut toate si nu mai stiam ce sa fac, mi-am zis ca trebuie sa lupt si cu recidiva pulmonara. Intre timp, doctorita m-a sfatuit sa fac si o scintigrafie osoasa si am aflat atunci ca am de fapt si recidiva la oase.

”Se spune ca in momentul in care afli ca ai cancer, ar trebui sa faci tot ce nu ai facut pana atunci... ”

Lumina de la Dumnezeu nu m-a parasit niciodata si mi-am spus ca trebuie sa lupt in continuare! Problema era ca nu mai stateam atat de bine nici financiar pentru ca operatiile, tratamentul, regimul alimentar, toate costa. Am trecut si peste asta, chiar daca problema financiara este una care vine sa agraveze boala pentru ca te gandesti ce sa faci ca sa scapi de boala si de fapt, te lovesti de lipsa banilor.

Se spune ca atunci cand afli ca ai cancer, ar trebui sa faci tot ce nu ai facut pana atunci, sa te bucuri  de tot ceea ce nu te-ai bucurat, sa-ti satisfaci placerile. La noi nu e chiar asa pentru ca situatia financiara la multi dintre noi nu e chiar asa de buna.

Dupa ce am aflat ca am recidiva. Am inceput din nou chimioterapia si am luat-o de la capat si pana la urma a stationat boala si la plamani si la oase. Acum as putea sa spun ca ma simt bine, desi sunt o pacienta cu recidive. Au trecut doi ani de la recidiva pulmonara si reusesc sa ma descurc singura.

”Am discutat foarte mult cu preotul”

Desi nu am facut psihoterapie, am discutat foarte mult cu preotul si pentru mine puterea a venit de la divinitate si de la credinta. Cea mai mare nevoie de ajutor a unui pacient diagnosticat cu cancer o simte in momentul in care trebuie sa-si reia viata. Iesi din spital si efectiv nu stii ce sa faci si incotro sa o iei. Trebuie sa te obisnuiesti cu gandul, sa traiesti cu boala asta, trebuie sa te lupti cu ea. Ti-e frica si cand rostesti cuvantul cancer pentru ca nu esti obisnuit cu gandul ca tie ti s-a intamplat asa ceva si vii acasa, in mediul din care ai plecat si erai un om normal. Trebuie sa te obisnuiesti cu gandul diganosticului, iar eu nu m-am putut obisnui atat de usor. Am avut o criza nervoasa pentru ca nu mai puteam sa ma imbrac, nimic nu mai imi venea, m-am revoltat, am spart tot, m-am certat cu toata lumea, mi se parea ca nimeni nu ma poate intelege. Familia traieste de mai multe ori calvarul asta pentru ca ei si-ar dori sa te ajute, dar nu stiu ce sa faca. Mi-a fost foarte greu pana m-am obisnuit sa maschez toata chestia asta, chiar am avut o perioada de o luna in care n-am vrut sa vorbesc cu nimeni si nu voiam sa vad pe nimeni.

Usor, usor mi-am revenit pentru ca nu aveam ce face...daca nu mori, trebuie sa traiesti! Si-atunci am fost la croitoreasa, mi-am facut cateva bluze cu volanase si usor, usor am inceput sa ies din casa si m-am intors la serviciu.

La serviciu, prima perioada a fost bine pentru ca erau colegii impresionati de ce mi se intamplase, dar n-a tinut prea mult. N-am mai putut sa merg la serviciu decat un an pentru ca nu mai faceam fata. Tratamentul cu citostatice iti afecteaza memoria si vederea si mi-am dat seama ca nu voi putea continua, astfel incat am intrat in concediu medical.

”Vreau sa ajut alte femei care trec prin experienta cancerului de san”

Dupa aceasta experienta, m-am gandit ca cel mai bine ar fi sa incerc sa ajut alte femei care trec prin experienta asta. Sa le spun lor ceea ce eu n-am stiut atunci. De aceea, am format un grup pe o retea de socializare, insa dorinta mea cea mai mare este sa fac o asociatie in sprijinul femeilor cu cancer de san pentru ca este nevoie de asa ceva. Altfel suporti boala cand te juta cineva care a trecut si el prin asa ceva, care a simtit ce ai simtit tu. Astazi, este foarte multa nevoie de programe de preventie a cancerului de san. Daca noi, cele care locuim in orase, mai avem cat de cat acces la informatii, cele din mediul rural, nu.

Nu mi-am permis o reconstructie mamara, iar multe femei nu isi permit nici macar o proteza mamara. Nici nu am reusit sa ma acomodez cu situatia actuala. Incerci sa faci fata situatiei, dar in sufletul tau mutilarea ramane. Nu am putut sa ma uit in oglinda o luna de zile pentru ca oglinda devenise dusmanul meu. Odata din cauza faptului ca eram operata si nu mai aveam un san, a doua oara ca am facut chimioterapie si mi-a cazut parul. Ca femeie, te afecteaza foarte tare si am constientizat ca nu voi mai fi niciodata persoana care am fost. Inainte de boala, eram asistent manager si pot sa spun ca eram o femeie cocheta. Foarte greu m-am obisnuit.

”Totul vine din interior, din dorinta ta de a trai si de a invinge boala!”

As vrea ca toate femeile care trec prin experienta cancerului de san sa stie ca daca ele vor gandi pozitiv, daca vor crede in Dumnezeu, daca vor vrea cu adevarat sa lupte si sa nu cada psihic, exista viata dupa cancer! Totul vine din interior, din dorinta ta de a trai si de a invinge boala! Am cunoscut femei, care dupa 15 ani de la diagnostic erau bine. Asta m-a facut pe mine sa lupt si sa nu-mi pierd speranta! Dupa boala, ti se schimba mentalitatea si vezi altfel lucrurile. Te bucuri de ce nu te-ai bucurat inainte. Iti dai seama ca nu esti nemuritor si ca nu conteaza cate averi materiale ai strans, conteaza de fapt lucrurile bune pe care le poti face si le poti lasa in urma ta. Ma bucur acum de tot: ma bucur de flori, ma bucur de frunze, ma bucur de copii, ma bucur de soarele care iese dimineata si ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a mai dat inca o zi si il rog sa imi fie bine si maine. Nu trebuie sa iti pierzi speranta si trebuie sa lupti chiar daca e mai greu!
PlanetaRoz.ro este o platforma online prin care Asociatia M.A.M.E. ofera suport si consiliere persoanelor diagnosticate cu cancer de san din Romania. Sfaturile, opiniile, sugestiile si orice alte informatii disponibile pe site-ul www.planetaroz.ro au doar scop informativ si educational. Ele NU au rolul de a substitui controlul medical si nici diagnosticul stabilit in urma investigatiilor si analizelor medicale.
Asociatia M.A.M.E. este o organizatie nonprofit infiintata in aprilie 2009 de Maria Culescu, fost bolnav de cancer. Scopul asociatiei este acela de a veni in sprijinul pacientilor diagnosticati cu cancer din Romania, in special copii.
Mai multe detalii referitoare la activitatea derulata de Asociatia M.A.M.E. si la rezultatele obtinute de-a lungul timpului va rugam accesati: www.asociatiamame.com sau www.facebook.com/AsocMAME
Asociaţia M.A.M.E., CUI: 25454339
Adresa: Str. Elena Clucereasa nr. 49A,
Bucureşti, Sector 1, Cod Postal: 011551
Mobil: 0734.949.281 Tel fix: 021.315.01.89 
Fax 031.814.67.08/
e-mail: office@asociatiamame.com
Banca Transilvania SA, Sucursala Iancului
Cont RON: RO03BTRL04401205N75044XX
Cont EUR: RO75BTRL04404205N75044XX
Consiliere Online
© Copyright 2014 Asociatia M.A.M.E. Toate drepturile rezervate.
United Kingdom Bookmaker CBETTING claim Coral Bonus from link.