🔮 Mituri

Bullyingul sau sportul național „hai să facem pe cineva să se simtă mic”

Bullying-ul este un fenomen care poate strica o zi obișnuită, făcându-te să te simți mai mică decât ești. Din păcate, nu este ceva rar, îl întâlnești în școală, în grupuri de WhatsApp, pe Instagram sau chiar în banca din spatele clasei. Bullying-ul reprezintă încercarea cuiva de a-și crește propria importanță făcându-te pe tine să te simți mică.

 

Tipologii frecvente

  1. Comediantul clasei

“Glumeam, fată, de ce te-ai supărat atât de tare?” – face glume pe seama ta, apoi se ascunde în spatele termenului „glumă”. Adevărul este că, dacă doar tu nu râzi, nu mai e glumă, ci un atac mascat.

  1. Criticul de serviciu
    Are opinii despre corpul tău, hainele tale, vocea ta, existența ta. Nimeni nu i le-a cerut. Dar el le livrează. Gratuit. Constant.
  2. Versiunea online
    Aici bullying-ul poate fi și mai subtil: comentarii pasiv-agresive, mesaje anonime, excluderi din grupuri. Este mai ușor să fii dur când nu vezi fața celuilalt.

“Poate exagerez eu…?”

Nu, nu exagerezi dacă te simți rănită sau deranjată de comportamentul altcuiva. Bullying-ul nu se rezumă doar la împins pe hol; poate fi subtil și constant:

  • tachinare repetată;
  • ignorare intenționată;
  • zvonuri sau bârfe;
  • ironii și comentarii răutăcioase;
  • „glume” despre cum arăți, cum vorbești sau te comporți.

Dacă ajungi acasă și rămâi prinsă în gânduri legate de ceea ce ți s-a spus, nu este „nimic”. Este un semn că situația merită atenție și sprijin.

De ce face asta un bully?

Nu pentru că tu ești „prea ceva” sau „prea puțin ceva”. De cele mai multe ori, cei care hărțuiesc sunt nesiguri pe ei. Bully-ul (agresorul) descoperă că poate obține atenție și control prin intimidare. Este, în esență, versiunea emoțională a persoanei care claxonează ca să pară important în trafic. Știi care e adevărata problemă, de fapt? Strategia funcționează dacă ceilalți tac sau se retrag.

Ce NU trebuie să faci?

  • Să te schimbi doar pentru a le face pe plac.
  • Să râzi la glume care te rănesc doar ca să „nu pari sensibilă”.
  • Să crezi că meriți ceea ce se întâmplă.

Ce poți face?

  1. Pune limite clare

Un simplu „Nu mi se pare amuzant. Te rog, oprește-te.” spus calm poate opri comportamentul. Nu este nevoie de țipete sau explicații lungi.

  1. Nu reacționa cum vor ei

Unii se hrănesc din reacțiile vizibile ale victimei. Indiferența calculată poate fi o strategie puternică.

  1. Spune unui adult de încredere
    A cere ajutor nu înseamnă „a pârî”. Este o modalitate de a te proteja. Nu trebuie să gestionezi singură situația, mai ales dacă hărțuirea este constantă.

Important: bullying-ul spune mai mult despre ei decât despre tine

Dacă cineva te etichetează drept „ciudată”, „prea timidă”, „prost îmbrăcată”, „tocilară” etc., nu înseamnă că ești așa în realitate. Înseamnă că acea persoană nu se simte confortabil cu diferența. Diferența reprezintă trăsăturile care te fac unică: felul în care gândești, stilul tău, pasiunile tale, modul în care vorbești sau te exprimi, personalitatea ta, chiar și felul în care arăți. Acestea sunt lucruri pe care alții le pot percepe ca „stranii” sau „neobișnuite”, mai ales dacă nu se simt confortabil cu propria lor individualitate. Însă exact aceste diferențe sunt ceea ce, în timp, te va ajuta să te remarci, să construiești relații autentice și să ai succes în viață, pentru că nimeni altcineva nu este la fel ca tine.

Bullying-ul poate răni profund și te poate face să te simți vulnerabilă, însă asta nu înseamnă că ești slabă. Din contră, confruntarea cu astfel de situații te ajută să crești și să înțelegi mai bine cine ești. Important este să nu lași vocea lor să devină vocea ta interioară. Dacă începi să preiei criticile lor și să te judeci după replicile lor, atunci ei obțin controlul pe care nu-l merită.

Nu trebuie să fii pe placul tuturor și nu e nevoie să-ți modifici personalitatea pentru a se simți ceilalți mai importanți. Dacă cineva încearcă să te facă să te simți inferioară ca să se simtă ei superiori, problema nu este la tine, ci la modul în care ei se raportează la propria lor valoare. Tu ai lucruri mult mai importante de făcut decât să fii proiectul frustrărilor altcuiva.