Povestea incepe inca din 2002, cand mama mea avea deja prima operatie de cancer de san pentru ca, la doi ani, sa aiba o recidiva la celalalt san. S-a operat din nou si a urmat iarasi tratamentul cu citostatice.
Cancerul recidiveaza si se mosteneste
In 2003, mi-am facut si eu un control amanuntit in Germania, unde eram in vizita la o ruda. In urma ecografiei, medicul mi-a spus ca este totul in regula, drept pentru care pana in 2006 nu mi-am mai facut niciun control. Insa in aceata perioada, am simtit ceva in neregula la unul dintre sani, sub mamelon. Se retractase putin, dar nicio clipa nu m-am gandit ca ar putea fi cancer. A durat cam un an de zile pana m-am hotarat sa fac o ecografie, dar cu gandul ca totul este in regula si ca nu este nimic grav. Am fost la cel mai bun medic in materie de ecografii din Galati, care din prima secunda mi-a spus ca nu are nicio indoiala si ca este cancer. Mi-am facut si o mamografie pentru a fi sigura si intr-adevar, mi-a depistat o tumoare mica, sub 1 cm. Cu toate acestea, socul a fost foarte mare. Nu a fost nici usor, nici placut sa aflu acest lucru, insa nu mi-a fost foarte greu pentru ca stiam prin ce trecuse mama mea. Eram familiarizata si cu tratamentul si cu tot ceea ce ma asteapta, insa destul de dezorientata dupa ce am plecat de acolo pentru ca nu stiam la ce medic sa merg.
Am plecat la Bucuresti si eram atat de hotarata sa-mi rezolv problema de sanatate, incat intr-o saptamana am fost si operata. Cand am ajuns, m-am internat, mi-am facut toate analizele si m-am operat. Din punctul meu de vedere, operatia a fost foarte usoara, in sensul ca durerile au fost minime in perioada de recuperare. Primul meu soc a fost la intalnirea cu medicul care ma pansa in fiecare zi. La ultima sedinta l-am intrebat ce sanse am. Dumnealui a fost foarte dur si foarte direct si mi-a spus: “Dar ai impresia ca eu sunt Dumnezeu sa-ti spun cat vei mai avea de trait?”. Eu eram foarte optimist pana atunci, insa din acel moment mi-am dat seama ca lucrurile nu sunt chiar asa de simple si sigure dupa o astfel de operatie. Un alt soc a fost pe 13 decembrie, cand mi-au iesit analizele de la Anatomie-Patologica. Chiar in ziua respectiva am citit in ziar horoscopul si zicea ca o sa fie o zi neagra pentru Fecioara, in care ce e mai rau se poate intampla. Si intr-adevar, ceea ce mi-a fost cel mai teama ca se va intampla, s-a intamplat: neoplasmul era deja diseminat pe sistemul ganglionar. Trei ganglioni erau afectati.
”Nu inteleg si nu empatizeaza decat persoanele care au trecut prin aceeasi experienta”
Am facut sase cure de chimioterapie, deci pot spune ca am fost o norocoasa. Fiecare reactioneaza diferit la tratament. Eu am simtit un rau indus zi si noapte, iar la ultima serie de citostatice am avut 11 zile in care nu am putut sa ma ridic din pat. Simteam ca nu mai am puterea sa merg pana la capat.
Eu am avut parte de tot sprijinul din partea parintilor, familiei, copiilor, prietenilor, insa cu toate acestea, in lupta pe care o duci cu boala esti un pic singur. Trebuie sa te aduni tu singur si sa lupti pentru ca oricat ar incerca sa fie ceilalti langa tine, ei nu pot intelege prin ce treci. Nu inteleg si nu empatizeaza decat persoanele care au trecut prin aceeasi experienta.
In spital, mi-am facut multe prietene. Ne-am schimbat numerele de telefon si am vorbit ani de zile de atunci. De Craciun si de Paste, le dadeam un mesaj de felicitare si daca primeam un raspuns, stiam ca persoana respectiv este bine si atunci o sunam si stateam de vorba la telefon. Astazi, nu mai am niciun numar de telefon in agenda mea…Niciuna dintre ele nu mai exista. Mi-am dat seama ca daca nu mi-au mai raspuns la telefon, nu au mai putut sa-mi raspunda. Asta este partea neplacuta a lucrurilor, dar partea placuta este ca stiu alte 100 de persoane care nu mai au absolut nimic, merg inainte si totul este bine. Sunt supravietuitoare!
Primul contact cu sanul extirpat
Dupa operatie, nu m-am uitat niciodata in jos cand ma pansa. Insa atunci cand am ajuns acasa si am facut prima baie, mi-am facut curaj si m-am uitat si a fost groaznic. A fost peste puterile mele si am inceput sa plang. Cu toate acestea, am avut atata putere ca peste un an, cand am fost la ecografie si mi s-a spus ca celalalt san are niste formatiuni care se dezvolta, sa merg la medicul care m-a operat si sa-i spun ca nu voi pleca de acolo pana cand nu ma va opera. Dumnealui nu a fost initial de acord, dar la insistentele mele mi-a extirpat si celalalt san. De atunci mi-a fost mai usor pentru ca m-am eliberat si mi-am spus ca de acum voi fi sigur bine.
Abia anul acesta m-am gandit la o reconstructie mamara, insa cei 1.800 de euro pe care mi-i cer pentru o proteza, mi se par mult prea mult pentru asemenea efort.
Am beneficiat de ajutorul unui psiholog
Am avut un psiholog in spital, care a venit si a stat de vorba cu mine in fiecare seara aproape. Era o doamna mai in varsta, deosebit de placuta. Chiar simteam ca am un ajutor prin faptul ca vorbeam. Stia si ce sa discute si cand sa discute.
Sprijinul familiei este important, dar uneori chiar nu inteleg prin ceea ce treci si in plus fiecare are viata lui, care trebuie sa continue indiferent de boala mea sau nu. Cu toate acestea, boala se poate depasi si apoi, usor, usor, iti poti relua viata. Nu pot sa spun ca este o drama totala, insa atunci cand treci prin ea, categoric, nu iti este usor.
“Nu considerati lupta pierduta din start pentru ca nu este asa! Totul pana la capat! ”
Eu lucrez de 23 de ani la fostul Combinat Siderurgic din Galati, unde sunt foarte multe femei si niciodata nu am ascuns faptul ca am avut cancer de san. Toata lumea stie problema mea si nu am nicio jena. Doar la inceput, parca imi amintesc ca stateam cu unele dintre ele de vorba si in acest timp le aluneca privirea in jos. Banuiesc ca din curiozitate mai mult.
Primul sfat pe care il dau tuturor femeilor si pe care il dau si fiicei mele, care traieste cu aceasta incarcatura emotionala, este sa isi faca o ecografie in fiecare an, doar atat! Nu e cazul sa dezvolte o fobie sau o angoasa pe tema aceasta pentru ca este clar ca boala se poate trata datorita dezvoltarii Medicinei. Este imposibil sa nu te vindeci daca o descoperi la timp. Deci nu considerati lupta pierduta din start pentru ca nu este asa! Totul pana la capat!