Diagnosticul de cancer de san este de departe unul dintre cele mai traumatizante pentru femei. Pe langa faptul ca este vorba despre o boala care afecteaza semnificativ calitatea vietii, multe dintre paciente se vad puse in situatia de a ramane pentru o perioada mai lunga sau mai scurta de timp fara unul dintre sani. Operatia in sine este catalogata de catre medici ca fiind cu risc scazut, insa ea ramane totusi o interventie chirurgicala dificila pentru pacientele care dupa ce se trezesc din anestezie constata ca le-a fost extirpata glanda mamara, simbol al frumusetii, feminitatii si sexualitatii. De aceea, este foarte important sa va pregatiti fizic si moral pentru aceasta operatie, iar in acest sens, sunt recomandate urmatoarele:
1) Ganditi constructiv! Priviti mastectomia ca o posibilitate salvatoare pentru dumneavostra si nu ca pe o interventie chirurgicala mutilanta. Pana la urma, eforturile medicilor sunt indreptate catre un tratament care sa asigure supravietuirea. Discutati cu medicul despre posibilitatea chirurgiei conservatoare daca totusi credeti ca pierderea unui san va va afecta foarte mult. In unele cazuri, cand cancerul de san nu este intr-un stadiu avansat, exista posibilitate unei operatii care sa conserve anumite parti ale glandei mamare, procedura favorabila unei reconstructii ulterioare. Procedura poarta numele de oncoplastie.
2) Fiti puternice! Si nu lasati sa va afecteze extirparea sanului. Chirurgia este doar unul dintre pasii care trebuie parcursi in drumul catre vindecarea cancerului de san, de aceea este foarte important sa nu va lasati batute. Spre deosebire de mastectomie, chimioterapia si radioterapia, daca este cazul, sunt tratamente care desi nu sunt traumatizante fizic, au efecte secundare neplacute. Priviti cu incredere si tarie ca totul va fi bine si duceti la capat tratamentul indicat de medic.
3) Implicati familia si pietenii! In astfel de momente, este foarte important sa aveti alaturi persoanele dragi care sa va incurajeze, sa va ofere ajutorul si sprijinul necesar. De multe ori, discutiile cu prietenii pot fi de un adevarat folos, insa daca simtiti ca nici acest lucru nu va ajuta, mergeti la un psiholog cu care sa vorbiti despre lucrurile care va apasa, astfel incat sa faceti fata cu brio interventiei chirurgicale.
4) Discutati cu medicul! Poate ca una dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le faceti inainte de interventia chirurgicala de mastectomie este sa vorbiti cu medicul ce urmeaza sa va opereze. Cu singurnta acesta va va da cele mai potrivite sfaturi legate de nevoile speciale pe care le veti avea, despre ceea ce aveti voie sa faceti si despre ceea ce nu aveti voie. Impartasiti aceste informatii si cu persoanele din viata dumneavostra, astfel incat intreg procesul sa fie mai usor. Probabil nu veti avea voie sa depuneti efort cu mana ce corespunde sanului operat, de aceea un ajutor la spital si acasa vor fi necesare pana ce va veti recupera complet.
5) Luati medicamentele indicate de medic! Dupa operatie, medicul va va prescrie probabil medicamente pentru durere, astfel incat sa aveti o recuperare mai usoara. Atentie, unele dintre acestea pot avea efecte secundare precum constipatia, asa ca este recomandat ca odata cu achizitionarea medicametelor de pe reteta medicala, sa cumparati si laxative pentru a diminua disconfortul provocat de aceasta situatie.
6) Cumparati-va cateva haine potrivite noii situatii! Este un aspect care nu trebuie neglijat deoarece in felul acesta veti evita unele nemultumiri sau neplaceri personale legate de felul in care aratati. Cateva saptamani dupa operatie nu veti putea sa va imbracati cu haine mulate, de aceea cel mai bine ar fi sa aveti la indemana cateva camasi de noapte pentru casa si cateva bluze largi pentru iesirile in oras, atunci cand mergeti la medic. Este foarte important sa va simtiti confortabil.
7) Planuiti activitati pentru recuperarea postoperatorie! Este adevarat ca miscare va fi mult limitata in perioada dupa operatia de mastectomie, insa acest lucru nu inseamna ca nu puteti sa faceti absolut nimic. Cautati cateva carti care sa va placa si cititi-le pe indelete. Puteti sa urmariti si cateva filme, insa neaparat toate cu substrat pozitiv.