Imi aduc aminte perfect. Eram in luna noiembrie, in anul 2015. Si intr-o seara, in timp ce ma autopalpam, am simtit un nodul. M-am gandit ca ar fi bine sa merg la medic sa vad despre ce este vorba, asa ca am inceput sa fac investigatiile necesare si pana la sfarsitul lunii respective, dupa o mamografie, mi s-a confirmat in proportie de 80%, faptul ca aveam cancer de san. Ziua urmatoare m-am decis sa caut un chirurg care mi-a explicat optiunile pe care le aveam si la scurt timp am fost programata sa ma operez. Am fost foarte hotarata sa lupt si sa inving boala, asa ca in mai putin de o luna deja eram operata. Cu toate acestea, eu am sperat pana in ultima clipa ca nu este vorba despre cancer. Insa, atunci cand m-am trezit din anestezie, medicii mi-au confirmat 100% ca este vorba despre cancer de san. Apoi am sperat macar sa nu fie intr-un stadiu avansat, dar, din pacate am aflat ca era deja stadiul IIIA si erau afectati cinci ganglioni limfatici.
Cel mai mult m-a epuizat cautarea
Dupa operatie, stiam ca trebuie sa urmez tratamentul specific pentru cancer, insa nu aveam nicio idee de unde sa incep, asa ca am inceput cautarile. Pe mine partea aceasta m-a epuizat cel mai mult: nu stiam la ce medic sa merg, unde sa fac chimioterapia, cum trebuie sa procedez pentru a fi luata in evidenta. Aceste informatii si tot acest traseu mi-au ingreunat lupta cu boala. Intr-o perioada in care ar fi trebuit sa fiu linistita si sa imi adun fortele pentru ceea ce urma, eu eram intr-o continua cautare, imi sunam prietenii si vorbam cu alti pacienti care trecusera prin aceeasi experienta pentru a afla ce trebuie sa fac in continuare si unde este mai bine sa merg.
Cert este ca, intr-un final, am ales sa incep chimioterapia la o clinica particulara, asta dupa ce am incercat sa merg la un spital de stat, unde, din pacate am fost dezamagita de procesul terapeutic. Era foarte aglomerat si agitatie tot timpul. Nu stiai niciodata cand urmezi sau unde trebuie sa mergi pentru tratament. Asadar, pentru confortul meu psihic am ales sa merg la aceasta clinica, unde sunt si in prezent. Perioada de tratament cu citostatice a durat aproximativ 6 luni si a fost foarte grea pentru mine. Am plans la fiecare sedinta pentru ca ma saturasem de durere si de starile de rau. Cu toate acestea, inca de la inceput, desi stiam ce ma asteapta, nu am stat nicio clipa pe ganduri, si am ales sa urmez intocmai sfatul medicului si sa nu refuz chimioterapia sau radioterapia. Mi-am dorit sa incep cat mai curand, sa termin si sa fiu bine. Dupa ce am terminat cu citostaticele, am inceput radioterapia, pe care am suportat-o foarte bine si nu am avut absolut niciun fel de problema. Acum, pot spune usurata ca am trecut cu bine peste tot si ca, desi a fost greu, tratamentul pentru cancer nu este un capat de lume. Dupa terminarea sa, mi-am facut analizele si mi-au iesit bine. Insa merg la evaluare periodic cu mari emotii.
Dupa terminarea tratamentului, medicul meu oncolog mi-a recomandat preventiv sa fac o histerectomie. Cancerul de san a fost de natura hormonala si aveam si un fibrom uterin, motive pentru care riscul sa apara un cancer ovarian era destul de mare. Desi intial am refuzat orice fel de operatie, gandindu-ma ca nu voi mai putea trece prin asta, am luat in cele din urma decizia de a tine cont de sfatul medicului si m-am operat. Operatia a fost laparoscopica, deci organismul a suportat-o mai usor si recuperarea nu a fost chiar atat de dificila.
Consilierea psihologica este foarte importanta daca dai peste specialistul potrivit
Aveam o perioada cand faceam atacuri de panica, asa ca am decis sa discut cu un psiholog. Imi aduc amite ca odata a fost suficient sa vad la cineva o bautura rosie ca mie sa mi se faca instantaneu rau deoarece am asemanat-o cu substanta rosie cu care faceam eu chimioterapia. Din pacate nu am rezonat cu psihologul cu care am discutat atunci si am renuntat. Insa mai tarziu, dupa terminarea tratamentului, am avut norocul sa dau peste persoana potrivita si mi-am dat seama cat de mult conteaza consilierea psihologica. Eu sunt de fel o persoana foarte optimista, insa au existat si momente in care eram la pamant. Foarte mult m-au ajutat si prietenii si sotul meu, pe care il consider un foarte bun psiholog, desi nu are nicio legatura cu aceasta meserie. Cred ca este foarte utila consilierea psihologica in astfel de situatii, dar trebuie sa gasesti si specialistul potrivit. De asemenea, am cunoscut foarte multe persoane dragute, care erau in aceeasi situatie cu mine, si cu care m-am imprietenit. Tinem legatura si ne sustinem una pe cealalta, iar intre noi exista o solidaritate deosebita.
„Boala m-a schimbat”
Ce pot sa spun este ca rad mai mult acum decat o faceam inainte. Inainte de diagnosticarea cu cancer de san, eram o persoana nemultumita si consideram ca nimic nu este perfect, asa cum imi doream eu. Chiar atunci cand am fost diagnosticata, m-am intrebat, inevitabil, de ce mi se intampla asta. Si mi-am dat seama ca ceva, undeva este gresit. Este foarte important, in astfel de momente, sa reflectam asupra noastra si asupra vietii, si sa ne dam seama ce nu este in regula si ce trebuie schimbat. Eu, din fericire, am facut-o, iar acum pot spune ca este mult mai bine. Viata mea este mai linistita si mai echilibrata decat inainte.
Psihicul conteaza foarte mult. Face jumatate din toata treaba…
Celor care trec sau urmeaza sa treaca prin aceeasi situatie si proces terapeutic as vrea sa le spun ca boala m-a invatat ca in orice lucru rau care ni se intampla, exista intotdeauna si un bine in spate. Le sfatuiesc pe doamne sa fie optimiste, sa lupte si sa nu se lase infrante! Este foarte important sa fie increzatoare deoarece psihicul conteaza foarte mult. Face jumatate din toata treaba.