Cancerul de san este o boala care se poate vindeca daca este tratata la timp si in mod adecvat. Insa de cele mai multe ori, supravietuitorii acestei maladii traiesc cu frica unei recidive. Ceea ce multi dintre ei nu stiu este faptul ca isi pot controla riscul de reaparitie a cancerului prin respectarea unor reguli legate de stilul de viata. Inainte de asta sa aflam din ce cauza se produce recidiva si de cate feluri poate fi.
Ce este recidiva?
Recidiva este cancerul care reapare dupa tratament. De aceea, cancerul trebuie privit mai curand ca o boala cronica, ce necesita ingrijire pe toata durata vietii, decat ca o boala care dispare in urma unui tratament.
De regula, recidiva apare din cauza faptului ca tratamentul nu a distrus toate celulele canceroase, motiv pentru care acestea se grupeaza in timp si conduc la formarea unor noi tumori. Nu este neaparat necesar ca tumoarea sa reapara in locul unde a fost initial, ci ea poate sa recidiveze in alte parti ale corpului. In cazul cancerului de san, recidivele se situeaza de obicei la plamani, ficat si creier si pot fi de mai multe feluri:
Recidiva locala: cancerul care reapare in locul sau in apropierea localizarii initiale, adica in glanda mamara;
Recidiva regionala: cancerul reapare la nivelul ganglionilor limfatici sau in tesuturile din jurul glandei mamare, dar nu in alta parte a organismului;
Recidiva la distanta: numita boala metastatica, atunci cand cancerul s-a raspandit in alte tesuturi sau organe ale corpului.
Cum se poate diminua riscul recidivei?
O persoana care a avut cancer de san are un risc de 3-4 ori mai mare de a dezvolta o recidiva sau cancer la sanul contralateral decat o persoana sanatoasa. Specialistii sunt de parere ca aceeasi factori care au condus la aparitia bolii sunt incriminati si in aparitia recidivei, de aceea este esential sa se realizeze cateva modificari ale stilului de viata. Iata cateva sfaturi, demonstrate stiintific prin studii de specialitate, care va vor ajuta sa va diminuati riscul unei recidive:
1) Evitati consumul de grasimi! Grasimile, in special cele de origine animala, hranesc dezvoltarea celulelor canceroase, motiv pentru care excluderea din alimentatie a carnii ar fi un pas foarte important catre un stil de viata mai sanatos, in general, si un risc in minus de recidiva a cancerului de san, in particular. De asemenea, consumul de zarzavaturi, legume si fructe are un efect protector.
2) Evitati ajungerea la obezitate! Tesutul adipos este o sursa de estrogeni, iar estrogenul favorizeaza dezvoltarea tumorilor. De asemenea, o persoana obeza are un nivel crescut de insulina si factor de crestere 1, care favorizeaza diviziunea celulara si stadiile premaligne si canceroase ale cresterii celulare.
3) Cresteti activitatea fizica! Femeile care sufera de cancer mamar si practica o activitate fizica de 3 ori pe saptamana timp de 60 de minute si au o alimentatie pe baza de fructe, legume si zarzavaturi, scad riscul recidivei si al decesului in urma bolii canceroase in urmatorii ani cu pana la 50%.
Cum controlam riscul recidivei?
Este foarte important pentru femeile care au avut cancer de san sa se instituiasca un protocol de preventie. Astfel, in functie de fiecare caz, medicul va recomanda anumite investigatii medicale cu o anumita periodicitate.
Mamografia este unul dintre cele mai eficiente mijloace de a detecta precoce o recidiva, iar in acest sens, trebuie efectuata anual. Ca mijloace suplimentare este bine sa se efectueze si ecografii, autoexaminari si examinarea de catre medicul care urmareste evolutia dumneavosta. Cea mai eficienta metoda insa pare a fi tomografia cu rezonanta magnetica, care poate descoperi tumori care nu au fost detectate prin celelalte metode. Important de stiut este ca odata recidivata, boala poate fi de asemenea tratata si vindecata, deci un control riguros va putea fi doar de ajutor.
Sursa:
Cancerul mamar si stilul de viata, dr. Emil Radulescu, editura Viata si Sanatate